Fotografia de bodas Girona – Peratallada – Castellón de Ampurias – Vilatenim – Besalu – Barcelona

Fotograf nunta Spania cu Iulia, Robert si Ingrid

Fotograf nunta Spania

Cand primesti un telefon de la un prieten care te intreaba daca esti liber sa fotografiezi o nunta in Spania chiar cu o saptamana inainte de eveniment, ramai un pic fara cuvinte.

O conjunctura nefericita pentru un coleg fotograf a creat pentru mine oportunitatea de a documenta prima mea nunta in afara Romaniei.

Eu deja ma impacasem cu ideea de a nu avea nici un eveniment in acea sambata si aveam in plan sa ies si eu in sfarsit cu familia intr-un weekend la o iarba verde, eventual o mare albastra. 🙂

Zeci de ganduri si intrebari se inghesuie in capul tau atunci cand primesti o asemenea veste si esti nevoit sa actionezi intr-un timp atat de scurt.

Cine si cum sunt mirii ? Oare ma voi intelege cu ei avand in vedere ca nu am fost eu ales ca fotograf inca de la inceput ? Cum arata locatiile in care se va desfasura nunta ? Care sunt obiceiurile pe acolo ? Etc, etc…

Dar m-am linistit rapid si mi-am spus ca nu are ce sa fie mai greu ca o nunta in Romania. Cine este bun in Romania ca fotograf de nunta, face fata oriunde in lume, indiferent cum sunt mirii. La fel ca soferii din Bucuresti. 🙂

Grijile mi le faceam fiindca era timpul destul de scurt si aveam o responsabilitate dubla in a face treaba buna, o data fata de mine cum fac in mod normal la fiecare eveniment de al meu si inca o data fata de colegul fotograf caruia nu voiam sa i se simta lipsa. (intelegeti voi ce a vrut poetul sa spuna in cele doua versuri)

La aceasta nunta m-am confruntat cu o gramada de premiere pentru mine ca fotograf de nunta.

Prima data in Spania, prima nunta in afara tarii, prima nunta documentata in decursul a cinci zile consecutive, prima nunta la care am mers ca fotograf principal in locul altui fotograf.

Zilele de la primirea vestii si pana la plecare s-au scurs cu repeziciune si cat ai clipi m-am trezit pe aeroportul din Barcelona.

Noi cei din staff am fost cazati undeva la tara – Mas Valoria(Girona), intr-o vila veche din piatra, cu piscina si cu Buddha in fundul curtii. 🙂

De jur imprejur numai padure. Vis…!

5 stele de la mine pentru aceasta locatie !

Aici urmau sa se intample si pregatirile din ziua nuntii precum si pool-party-ul de a doua zi dupa nunta.

Prima intalnire cu mirii a fost asa…cam rece. 🙂

Rad ca stiu cum v-a reactiona mireasa cand va vedea aceste randuri.

Eu textele postarilor mele le scriu exact asa cum fotografiez, adica din suflet si sincer.

Nu colaborez cu profesionisti care sa-mi imbrace intr-o forma comerciala gandurile mele cum am mai vazut la alti colegi.

Revenind la prima intalnire cu mirii, ne-am “scanat” reciproc un pic la inceput dar pe parcurs am inceput sa ne imprietenim, mai ales ca nu aveam incotro. :)))

Ce am gandit prima data unii despre ceilalti, probabil va ramane un mister. :)))

Iulia si Robert, ca despre ei este vorba, sunt un cuplu de romani stabiliti in Spania, oameni simpli si muncitori, cu un suflet mare si frumos, carora viata si iubirea dintre ei le-a daruit-o pe Ingrid, fetita lor in varsta acum de aproape cinci anisori.

Si aceasta a fost o alta premiera pentru mine ca fotograf si anume sa documentez o nunta cu un cuplu care are si copil.

Avand in vedere ca eu sunt si fotograf de familie si fotografiez destul de des familii cu copii, nu am avut nici cea mai mica problema in a combina cele doua stiluri de fotografiere.

Si apoi toate provocarile acestea imi plac maxim.

Iulia m-a rugat sa fiu cu camera foto pe Ingrid ori de cate ori am ocazia, mai mult decat pe ei doi.

Ce poate fi mai frumos decat sa te uiti in albumul de nunta al parintilor si sa te vezi pe tine la varsta de cinci ani in postura de domnisoara de onoare ?

Ca tot am adus vorba, Iulia a avut si o gasca pe cinste de domnisoare de onoare “un pic mai mari” decat Ingrid cu care a realizat niste pictoriale de neuitat la pregatiri. 🙂

Nunta a avut un parcurs normal, ca si cand s-ar fi intamplat in Romania doar ca pe alocuri invitatii ieseau un pic din normalitate, fiind parca un pic mai degajati si cu mai mult chef de viata.

Cununia religioasa a fost oficiata de preotul Andrei venit tot din tara la Basílica de Santa Maria de Castelló d’Empúries, o catedrala cu o arhitectura superba.

Am uitat sa precizez ca in toate cele cinci zile cat am stat acolo, canicula a fost la ea acasa, iar in ziua nuntii a atins cote maxime asa incat cred ca m-am intors acasa mai slab cu vreo cinci kilograme. 🙂

Petrecerea de nunta a fost gazduita de superba locatie El Pa Volador din Vilatenim unde am fost surprins de obiceiul local numit Pica Pica unde inainte de intrarea in local se servesc in aer liber diferite bunataturi cu specific local(mediteranean).

A doua zi dupa nunta eram un pic frant dupa atata alergatura prin canicula spaniola, asa ca trei cutii de bere baute pe nerasuflate pe marginea piscinei la ora 6.00 dimineata era tot ce aveam nevoie pentru un somn dulce.

Cand m-am trezit, petrecerea de la piscina (Pool Party), un fel de ciorba de potroace in Romania, era in toi. In program era prevazut sa ma simt si eu bine in acea zi si sa nu fac poze. Dar nu am avut cum sa nu surprind asa nebunie. Am pus cateva imagini mai cuminiti si in galeria foto de mai jos, dar restul raman intre noi. 🙂

Luni dimineata am facut o baie in marea Mediterana dimineata si dupa-amiaza am plecat cu mirii la sedinta foto dupa nunta in cetatea de la Besalu.

Alta premiera pentru mine ! 🙂

Prima sedinta foto dupa nunta cu doi miri si fetita lor. Pai cum sa nu apara si mica printesa in pozele de la castel ?

La finalul sedintei eram cu totii fericiti. 🙂

Eu ca realizasem cat de cat ceea ce imi propusesem pentru trash the dress, Robert ca se terminase, Iulia ca scapa in sfarsit de rochie si micuta Ingrid ca poate are timp taticul in sfarsit sa-i prinda o ratzuska de pe lac. :)))

Poza cu Iulia care strange de gat una bucata fotograf este edificatoare. :)))

Si fiindca familia este sfanta, marti in drum spre aeroport, Robert ne-a rasplatit cu o halta la Sagrada Familia din Barcelona.

La ora cand scriu acesta postare, este ziua cea mare pentru nationala de fotbal a Romaniei care urmeaza sa intalneasca pe teren propriu echipa nationala a Spaniei.

Eu am avut deja in vara primul meci in deplasare ca fotograf nunta Spania si cred ca m-am descurcat onorabil in conditiile date.

Multumesc pentru increderea acordata atat de colegul meu fotograf caruia ii doresc insanatosire grabnica cat si de miri si sper ca toata experienta si talentul meu dobandite in ani buni de fotografie de nunta sa se fi concretizat intr-o galerie foto pe masura asteptarilor lor.

Multumesc inca o data mirilor care ne-au creat conditii ireprosabile pentru sederea noastra in Spania.

Nu in ultimul rand ii multumesc lui Ionut Ilie pentru recomandare si pentru ajutorul acordat in calitate de asistent foto la acest eveniment.

Sper sa mai revin si pe viitor in aceasta tara cu locatii atat de faine fiindca din punct de vedere fotografic as avea multe de spus.

REZERVA DATA ACUM

REZERVA DATA ACUM

S-ar putea sa va mai placa si…